Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, condamnat la 4 ani de închisoare. „O decizie nedreaptă și profund părtinitoare”

Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, condamnat la 4 ani de închisoare. „O decizie nedreaptă și profund părtinitoare
Publicat: 14/02/2018, 17:00
Actualizat: 14/02/2018, 17:02

În același dosar au mai fost condamnați: Mihnea-Remus Iuoraș, fost vicepreședinte ANRP, la 4 ani și 6 luni de închisoare, fostul deputat Theodor-Cătălin Nicolescu la 9 ani și 4 luni de închisoare, avocatul și fostul vicepreședinte ANRP Ingrid Mocanu la 4 ani de închisoare, Remus-Virgil Baciu, fost vicepreședinte ANRP, la 6 ani și 4 luni de închisoare, fostul deputat Attila-Gabor Marko la 5 ani de închisoare, Constantin-Catalin Canangiu la 4 ani de închisoare, Alexandru Florin Hanu (expert evaluator) la 5 ani de închisoare, Dorin Cornel Drulă (expert evaluator) la 2 ani de închisoare cu suspendare, Nistor Neculai (expert evaluator) la 2 ani de închisoare cu suspendare și Ingrid Zaaror (fost președinte ANRP) la 2 ani și 6 luni cu suspendare. Gheorghe Vișoiu, expert evaluator, a fost achitat în acest dosar.

„La capătul a trei ani rușinoși pentru Justiția din România, am fost condamnat printr-o decizie nedreaptă și profund părtinitoare în care magistratul Ana Maria Trancă a ales să se poarte ca un procuror al DNA și nu ca un judecător imparțial. Îmi voi exercita calea legală de atac la Înalta Curte de Casație și Justiție și știu că, în cele din urmă, voi fi achitat, oricât ar dura acest proces”, a scris Horia Georgescu pe Facebook, imediat după sentință.

Georgescu spune că infracțiunea de care este acuzat – abuz în serviciu – a fost dezincriminată de CCR sub forma pentru care este cercetat, însă procesul lui continuă, considerând că prima decizie este nedreaptă.

„Au trecut aproape trei ani de când am fost arestat într-un dosar în care azi am fost condamnat în primă instanță. Ce am aflat în acești aproape trei ani: că a fost posibil să stau în arest patru luni deși nu am fost nici o clipă acuzat de corupție, de luare de mită, de fapte de violență; că abuzul în serviciu de care am fost acuzat a fost dezincriminat de către Curtea Constituțională, dar procesul a continuat; că am fost judecat pentru un eventual abuz prin supraevaluare pe care, oricum, nu aveam cum să-l produc pentru simplul motiv că nu am avut niciodată ca atribuții de serviciu evaluarea prețului unor proprietăți, de acest lucru se ocupându-se experți conform legii; că judecătoarea Ana Maria Trancă a judecat părtinitor, cu rea-credință, meschin (au fost cazuri în care a refuzat, pur și simplu, să-mi elibereze până și copii ale minutelor de ședință de judecată!), dar a rămas neclintită în dosar (în ciuda a patru cereri de recuzare – una judecată chiar de magistratul Trancă, în mod aberant și nelegal aspect sancționabil de CEDO în mod constant în jurisprudența sa)”, scrie Georgescu.

„Judecătoarea Ana Maria Trancă a dovedit ca este o unealtă >, exact cum am știut de la începutul procesului. Ana Maria Trancă încalcă constituția și nu pățește nimic (…) experții DNA care au decis că aș fi produs un prejudiciu enorm, de zeci de milioane de euro, au folosit metode ilegale, uneori făcând greșeli de aritmetică elementară, nelegale și neprofesioniste de calcul al >, ba chiar unul din ei nici măcar nu era expert evaluator”, mai spune fostul șef ANI.

În acest dosar, procurorii DNA au dispus, în 9 aprilie 2015, trimiterea în judecată în judecată a opt persoane care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și a patru inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizați.

Astfel, în fața instanței au ajuns foștii deputați Marko Attila și Theodor Nicolescu, fostul președinte al ANI Horia Georgescu, Ingrid Zaarour, Mihnea Remus Iuoraș, Ingrid Luciana Popa-Mocanu, RemusVirgil Baciu și Constantin Cătălin Canangiu. De asemenea, au fost trimiși în judecată experții evaluatori Gheorghe Vișoiu, Alexandru-Florin Hanu, Neculai Nistor și Dorin-Cornel Drulă.

Dosarul a fost trimis inițial instanței supreme, însă ulterior a fost mutat la Curtea de Apel București, după ce Cătălin Theodor Nicolescu și Marko Attila-Gabor au demisionat din Parlament.

Procurorii susțin că, prin acțiunile sau inacțiunile lor intenționate, cei 12 inculpați au produs un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 84.588.304 euro.

„Inculpații Ingrid Zaarour, Baciu Remus Virgil, Marko Attila-Gabor, Iuoraș Mihnea-Remus, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Georgescu Horia, Canangiu Constantin-Cătălin și Nicolescu Theodor Cătălin au fost, în perioada 2008, membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. În acea calitate, cei opt inculpați au emis, în cazul a trei dosare (nr.13653/FFCC/2008, nr.26600/CC/2006 și nr.8745/CC/2006) titluri de despăgubire, pe baza unor rapoarte de evaluare contrare Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și contrare prevederilor art.13, art.10 alin.6 și 7 din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției. Scopul acelor demersuri a fost supraevaluarea imobilelor menționate, ceea ce a adus un prejudiciu bugetului de stat și a asigurat avantaje patrimoniale unor persoane, cesionari ai drepturilor litigioase”, susținea DNA la momentul trimiterii în judecată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată